Din creaţiile premianţilor - Concursul literar TIMPUL IUBIRII, Oneşti, prima editie, 2010

Va prezentăm o selecţie din creaţiile premianţilor primei ediţii a Concursului literar TIMPUL IUBIRII – Oneşti, 2010

Premiul I - BIANCA DAN, Deva, jud. Hunedoara

La polul opus

te aştept
în rostirea lunii
transfigurată-n amintirea zăpezilor
deasupra polului opus

te aştept
în atingerea unei clipe
scurse din supraplinul timpului

te aştept
înrămată-n tabloul unei iubiri
deşertate de îngeri

te aştept
să-mi aşezi fluturi pe tâmple
în cascade de aripi

te aştept
cu fruntea plecată de dor
în nopţile dăltuite de plumb

Ploaie de incertitudini

Ai întârziat
Cafeaua s-a răcit de mult
Pe colţul mesei
Iar ceasul indică o oră înainte
Nu încerca să-mi spui
Că traficul e de vină
Ochii te trădează
Ştiu
că nu ajungi niciodată la timp
Şi îmi spui că sunt mult prea imatură
dar puteam să stăm în şezlong
să ascultăm ploaia
şi să ne smulgem buruienile
din suflet
să-ţi aşezi capul
pe genunchii mei
şi să adormi
în timp ce-ţi mângâi creştetul
ca unui copil
dar ai întârziat
Şi s-a oprit şi ploaia
nu mai insista să cauţi
puzzle-ul lipsă
mai bine vino
să rescriem legile
iubirii

În frunzişul iubirii

ne mai despart doar zidurile gândurilor noastre
ca să ne-ntoarcem în frunzişul iubirii
fără să privim înapoi
ca două vrăbii
ce se-agaţă de frânghii tremurătoare
asamblând aripă cu aripă
trupul feroce al aşteptării.

îmi aşez sufletul
în etuiul cald al palmelor tale
şi mă pierd în şoapte indescifrabile,
memorând fiecare te iubesc
doar ca să-ţi izvorăsc printre degete,
în cascade
Şi să-ţi înec privirea
cu nopţi însetate de ploaia cuvintelor

respirăm acelaşi zefir sălbatic,
parfumat cu picături de asfinţit
explorând hăţişurile propriilor inimi
renaştem, din lacrimi de curcubeie
doar pentru a muri, iubindu-ne.


Mai mult despre Bianca Dan: http://biancadan.blogspot.com/; http://reteaualiterara.ning.com/profile/DanBianca


Premiul al II - lea - DANIEL LĂCĂTUŞ, Călan, jud. Hunedoara

în piaţa agroalimentară (1)

M-am săturat de melancolie,
stări maladive....
Prea mult negru au văzut ochii mei.
Astăzi,
în piaţa agroalimentară
din oraşul Călan,
o ţărancă m-a întrebat:
"nu cumperi nimic, fericitule?"

în piaţa agroalimentară (2)

Se spune că timpul distruge
tot ce avem mai preţios

Captiv în îmbrăţişare
îmi găsesc fericirea
amăgindu-mă
cu încremenirea vieţii
din jurul nostru

Pe buzele de carmin răsar safire

Nu pleca
tăcerea mai are ceva de spus

întâmplător

Am auzit
întâmplător
lacrimi zornăind
pe asfalt
Ferestrele dormeau-
lume străină
indiferentă


Criminali

Nişte bezmetici
au ucis poezia,
au lăsat-o să zacă
aruncată într-un şanţ
la marginea oraşului,
în lumina farurilor
se vede clar tăietura

Vânzătorul de metafore

Am fost o vreme sclav
la curtea împăratului,
n-am suportat tirania,
am plecat.
Astăzi vând metafore
în Piaţa Presei Libere,
nu cumpăraţi?
doar zece lei bucata!


Amorsă de vise

Îi sărut mâna
ca şi cum ar fi chipul ei.
Sub pielea tâmplelor
calma curgere a sângelui
încetinit de somn.
Mă-ncumet s-o privesc în ochi-
această femeie
e o amorsă de vise


Mai mult despre Daniel Lăcătuş : http://notedelectura.wordpress.com/; http://reteaualiterara.ning.com/profile/DanielLacatus


Premiul al III - lea: CORINA OFELIA CORPODEAN, Ocna Mureş, jud. Alba

PRIN TINE

Prin somnul tău
revăd chipul copilului ce-am fost.
Prin visul tău
colind iarba verde a copilăriei
şi-mi împletesc cununi de bucurie
Peste plete.

Când îmi zâmbeşti
Renasc
şi mă bucur tihnită de tine.

Din iubire te-am plămădit
şi făurindu-te am învăţat să freamăt.

Prin tine, viaţa mea are sens,
viaţa mea are culoare.

Prin tine, copilul meu,
şansa mai surâde OMENIRII.

Mai mult despre Corina Ofelia Corpodean: http://lucianblaga-sebes.ning.com/profile/CORINAOFELIACORPODEAN; http://reteaualiterara.ning.com/profile/CORINAOFELIACORPODEAN


PRIETEN DE SUFLET - ECATERINA CHIFU, Râmnicu Sărat, jud. Buzău

Prietene! Prietene de suflet! Ne ştim de o viaţă. Tu eşti cel ce-mi şopteai peste leagănul copilăriei, nu era vântul. Tu eşti cel din spuma norilor, din undele apelor. Tu eşti chipul din luna strălucitoare. Tu eşti cel ce mi-ai stat mereu aproape, de la jocurile copilăriei, la marile împliniri. Cu tine am vorbit mereu în gând, de când mă ştiu. Tu m-ai purtat de mână în prima zi de şcoală, potolind spaimele inimii mele. Tu eşti cel ce mi-ai înconjurat trupul, când plângeam, cu capul pe genunchi. Tu mi-ai înălţat chipul spre cer, să-i văd splendoarea şi să visez. Tu mi-ai călăuzit paşii, pe drumul drept. Tu, cel plin de iubire m-ai învăţat să iubesc mult oamenii. Tu mi-ai spus că cea mai de preţ avere este CUNOAŞTEREA şi m-ai călăuzit pe căile ei. Tu mi-au dăruit primul sărut, ca o fluturare de aripi pe obraz. Din iubirea sufletelor noastre s-a născut o stea-STEAUA PRIETENIEI. O port în inima mea şi-ţi ascult glasul. Ştiu mereu că, dacă te afli la capătul pământului, vei veghea de acolo asupra mea. Cu tine am trecut prin valurile vieţii şi am simţim mereu atingerea umărului tău de prieten. Tu m-ai ascultat, când alţii nu voiau să audă vorbele mele. Tu mi-ai şoptit vorbe frumoase şi am simţit că prind aripi. Tu m-ai încurajat, când am vrut să creez imagini, care să dăruiască altora mai multă fericire şi mai mare bucurie. Tu ai fost şi ai rămas, bun, cu zâmbetul tău luminos. Prin tine am aflat că frumuseţea unei priviri umane valorează mi mult decât aurul lumii. Pe tine nu te-a atins vitregia vremurilor, căci tu ai prea multă înţelepciune. Tu m-ai făcut să înţeleg rostul meu pe pământ, munca pusă în slujirea adevărului şi frumosului. Mi-a spus să nu-mi fac vise deşarte, ci să creez ceva care să fie de folos altor fiinţe. Dacă am făcut fericiţi pe unii, prin munca şi creaţia mea, cred că ţie îţi datorez totul. Am vrut să fie pe placul tău misiunea mea pe pământ. Tu gândeşti ca mine, te înfiori ca mine în faţa miracolelor ce ne înconjoară. Vibrăm la fel, la frumuseţea acestei lumi şi vrem să ajutăm pe alţii s-o descopere. Comunicăm prin gânduri şi cuvinte, dar mai ales prin acele unde nevăzute ce vin de la tine la mine sau pornesc de la mine spre tine. Tu m-ai învăţat că, cei ce-înlănţuie oamenii cu vorbe şi fapte vor fi chiar ei înlănţuiţi de ghearele morţii.

Cu tine am descifrat taina cărţilor, căci, mi-ai spus ca şi Antoine de Saint-Exupéry că „marele adevăr este pacea cărţilor”. Mi-am făcut din scriitori alţi prieteni de suflet şi alerg la ei, de câte ori este nevoie, să-mi găsesc pacea şi echilibrul interior. Prin ei am devenit cu adevărat bogată şi pot spune ca d-l Bufnilă că „scriitorii sunt fericirea poporului lor”.

Cu mintea îmbogăţită, nu cunosc niciodată plictiseala, căci Domnul mi-a dat darul de a zbura cu imaginaţia pretutindeni şi văd cascadele din Plivice, în Croaţia căzând din înalt în lacuri de smarald învolburate, sunt pe pajiştea verde din faţa Turnului Eiffel sau în Piaţa San Marco din Veneţia, în ceaţa aurie de pe Vârful cu Dor sau în dulcea Bucovină cu pajişti verzi şi codrii de brad, pe ţărmul Mării Negre cu apele aurite la răsărit sau pe vapor spre Skiatos şi acele insule aşa de parfumate ale Greciei, privind sclipirile Marii Egee, văd Coasta de Azur cu peisajele ei de vis sau sunt sus la Capo del Monte, în Napoli şi văd de sus, prin verdeaţă, marea azurie. Tu, prietene de suflet, eşti mereu cu mine şi împărţim împreună fericirea de a iubi această lume „cea mai bună din toate lumile posibile”, cum zicea Voltaire. Erai cu mine şi când am zburam pe deasupra unor mari oraşe ale lumii şi am crezut că prind clipe din eternitate. Pe mulţi a uimit faptul că nu am dorit să rămân în străinătate, dar eu nu mi-am dorit aceasta, căci am simţit că îmi este cel mai bine în „ţara mea de lumină” în „ţara mea de dor” o „ţară mândră şi binecuvântată” cum spunea N. Bălcescu, aici, unde pot fi scriitoare de limba română. Doar aici, în spaţiul mioritic simt că îmi este locul. Aici te-am găsit pe tine, sufletul meu pereche, aici, în această alternanţă deal-vale pot vibra la tot ce ne oferă frumos „dulcea Românie” Aici pot să îmi refac sufletul, căci, chiar şi în planul amintirii, pe filmul meu interior, pot să văd acel culmi împădurite, văile dulci ce îmi aduc lumina lor, de aici pot să iau puterea de a merge înainte şi tot aici revin mereu la izvoarele de frumuseţe ale culturii.
Prietene, prieten de suflet eşti un alter-ego, nu? Noi doi simţim şi gândim la fel, iubim la fel şi sperăm să dăruim mai multă lumină acestei lumi. Comunicăm prin vorbe şi gânduri, uimiţi de asemănarea noastră. Detestăm aceleaşi lucruri şi nu suportăm moara de vorbe a altora. Ne este milă de cei singuri, de cei în suferinţă şi am vrea să facem ceva pentru ei. Te-am întrebat odată care este sensul vieţii noastre şi mi-ai răspuns ca şi Mircea Eliade că „adevăratul sens al vieţii este să dai vieţii un sens” şi am reflectat mult la aceste cuvinte. Doream să ştiu ce este de fapt viaţa noastră pe acest pământ şi mi-ai şoptit un citat din „Inimă vrăjită” , romanul lui Romain Rolland: „Viaţa este Cartea Cărţilor, nu o citeşte oricine. Pentru a o descifra, este nevoie ca un dascăl aspru, Experienţa, să te înveţe limba în care este scrisă” Tu m-ai învăţat să iert pe alţii pentru faptele şi vorbele lor, căci aşa pot merge mai departe. „Indiferent ce fac şi ce zic alţii, tu trebuie să îţi faci datoria, faţă de tine şi faţă de ceilalţi”. Aşa mă îndemnai să fac mereu, dar să nu intru în competiţie cu alţii şi nici cu mine, să nu trăiesc într-un stres permanent. Ştiai că sunt implicată în educaţie, m-ai îndemnat dau multă învăţătură copiilor, să-i formez în spiritul adevărului şi al bunului simţ, să le trezesc interesul pentru cunoaştere, să nu le rănesc sufletele, să-i îndemn să-şi preţuiască viaţa şi să pună o piatră şi ei la făurirea acestei ţări.

Dacă obosesc, tu mi-ai spus să îmi iau energia de la firele de iarbă, de la razele de soare, de la freamătul copacilor, şi să mă plec la acel paradis al păsărilor ce-nsufleţesc natura. Tu m-ai învăţat că o ramură înflorită, mişcată de vânt este mai preţioasă decât orice bijuterie şi că singurele nestemate ce mi se potrivesc sunt stelele.

Prietene! Prietene de suflet! Tu m-ai îndemnat să fiu soră cu Poezia şi am dăruit altora poezie, căci eu consider că poetul este un întreg univers, el, poetul este cel ce „scoate un straniu înţeles/ Din sensuri oarecare/Şi un parfum ales/Din lucruri familiare” cum a scris Emily Dickinson. Poetul, prin creaţia sa, poate reda frumuseţea acestei lumi, chiar poate spori „corola de minuni a lumii” cum a scris Lucian Blaga. Eu am vrut să dau putere cuvintelor, prin creaţie, sperând că voi „găsi cuvântul ce exprimă adevărul”(M. Eminescu).

Tu, prietene, mi-ai spus povestea unui tânăr, care a afirmat că va scrie toată viaţa lui, chiar dacă nu va putea publica nimic, niciodată. Ce putere avea acel tânăr, ce voinţă, mai ales că viaţa nu este blândă cu noi! Dăruirea lui m-a făcut să mă gândesc la toţi truditorii condeiului care ar dori să spună altora ceva prin scrisul lor şi am simţit că îi iubesc pe toţi, că-i simt prieteni de suflet, că mă leagă de ei o dragoste aparte, care mă determină să le mulţumesc că există. Tu mi-ai spus că, dacă vreau să fiu scriitoare, să respect ce-a scris Eminescu: „ci trăieşte, chinuieşte/ Şi de toate pătimeşte/ Şi-ai s-auzi iarba cum creşte”.

Antoine de Saint –Exupéry scria în „Terre des hommes/ Pământ al oamenilor” că măreţia unei meserii constă în puterea de a uni oamenii (Op. cit., Editura RAO, pagina 294). El a vorbit de puterea prieteniei, acest sentiment atât de frumos care ne leagă de alţii, ne face să simţim că avem aripi. Eu am păstrat de la el nu doar frumuseţea unor sentimente, ci şi acele descrieri ale spaţiului astral pe care el, ca pilot l-a cunoscut, l-a purtat ca pe o comoară în suflet şi ni l-a dăruit nouă, celor de pe pământ, prin opera sa. Autorul spunea că „ adesea ne închidem cu aurul nostru cenuşiu care nu oferă nimic din tot ce ar da valoare vieţii”.

Valorificarea potenţialului nostru uman, psihic, artistic în opere artistice, poate aduce omenirea la un nou stadiu de evoluţie spirituală.

Prietene de suflet, prieten drag, sufletul tău est infinit, ca infinitul ce porneşte de la linia ce separă marea de cer pe ţărmuri dobrogene.

Prietene, eu caut mereu adăpost la sufletul tău şi-l rog pe bunul Dumnezeu să te ocrotească, acolo unde eşti, căci darul prieteniei tale este ca şi darul vieţii.

Mai mult despre Ecaterina Chifu: http://reteaualiterara.ning.com/profile/ChifuEcaterina

LACRIMĂ DE ICOANĂ - ISMAIL AMET, Bucureşti

Privesc adeseori în jurul meu, în depărtare şi admir alcătuirea acestei lumi. Întreb cerul: „De unde atâta armonie şi culoare, de unde atâta cuprindere şi căldură?”.
Dumnezeu ne-a înzestrat cu facultatea nobilă de a vedea, dar foarte puţini ştiu să o folosească şi să o preţuiască.
Omul, realitatea creată de el, este o construcţie, cel mai adesea, a răului. Aş vrea să fug de toată urâciunea ce bântuie preajma-mi, dar, oricât m-aş strădui, nu reuşesc să scap de această devenită obsesie, ce mă urmăreşte la tot pasul.
Doresc dobândirea liniştii, bucuria frumosului. Departe de mine păcatul, gustat din fructul oprit, de Adam şi din necuprinsele altele, care se derulează în cotidian şi se furişează hoţeşte, cuibărindu-se în subconştientul oricui, copil, tânăr, matur, tentându-l să copieze păcatul, să şi-l însuşească şi să-i prezinte trimful.
După botezul creştinesc (ca Andrei Ciobanu, realizat la o vârstă mai măricică, la 17 ani), am aflat că există o cale de a obţine iertarea păcatului prin rugăciune, spovedanie, pocăinţă, smerenie, înţelese ca manifestări ale răbdării, credinţei în Dumnezeu, prin participarea la liturghii, priveghere, vecernii.
Omul, fiinţă creată de Dumnezeu, nu poate găsi sensul existenţei sale decât în sfinţenie. Nu există împlinire a fiinţei prin putere sau avere, ci doar prin credinţă: „Sfinţenia (este n.n.) împlinirea umanului” (Nichifor Crainic).
Un gând, o lacrimă de icoană, mă poartă pe meleaguri muntoase, cu brazi înalţi, castani înverziţi, din zona de nord a Moldovei, sudul Bucovinei...
Mă aflu în localitatea Putna, la ora prânzului. Admir, cu ochii rătăciţi, rodul pământului, dar şi spectacolul cotidian: femei pe biciclete, cu traista bucovineană pe umeri.
Înainte de marea şi sfânta sărbătoare de Paşte, mi-am dorit, în aceste locuri, momente de regăsire, de linişte şi pace. Doream să mă spăl de răul lumesc şi să mă împărtăşesc cu binele dumnezeiesc. Stareţul mănăstirii a trebuit să-mi dea ascultare (aşa era rostul), ceea ce însemna o trebuinţă în folosul mănăstirii. Am fost dat în grija părintelui Iofrosin, pentru rânduiala în ale bucătăriei. Am muncit la părintele monah Ciprian (călugăr, dar nu preot).
Ascultarea la trapeză ne aducea, într-o sală cu mese lungi, alături de cei săraci. Cu toţii spuneau rugăciunea (Tatăl nostru, Crezul) şi apoi noi le dădeam mâncare caldă, în zilele de post, mai ales ciorbă din multe zarzavaturi, pe care călugării le obţineau din rodul pământului muncit de ei, cartofi fierţi cu praz, mere. Din ceaunele mari, în care se găteau mâncărurile, se umpleau farfuriile pentru nevoiaşi, care aşteptau cuminţi aceste fierturi calde. În alte zile, fără interdicţie, pe mesele cantinei săracilor, existau fructe, brânză, cozonac, plăcinte, prăjituri, preparate de călugării bucătari ai mănăstirii.
Privindu-i pe cei care mâncau în tăcere, mulţumind Domnului pentru ceea ce primiseră, părintele monah Mina a început să-mi vorbească despre chemarea lui spre mănăstire, în urma decesului tatălui său, la vârsta de 34 de ani. A hotărât să se călugărească încă de când era licean în clasa a XII-a, la un liceu cu profil real, mate-info. La mănăstire şi-a regăsit rostul de a-l sluji pe Dumnezeu şi pe oameni. Mănăstirea nu înseamnă schimbarea locului, ci a stării. Prin viaţa ta, clădeşti o mănăstire.
Am fost alături de elevii de la pastorală, de la seminar, de studenţii de la Teologie din Iaşi, alături de cei care se numesc fraţi de mănăstire (George, Sergiu). Împreună, ne-am prezentat la un părinte ca să ni se citească molifta dezlegării de rele, înainte de spovedanie, care să ne aducă bucuria iertării păcatelor mărturisite (Romani 4, 7. După spovedanie, am primit, pentru prima dată, sfânta împărtăşanie de la stareţul mănăstirii, Melchisedec Velnic.
La Putna, au trăit şi odihnesc mulţi dintre părinţii duhovniceşti, ca Sfântul Ilie Iorest, mitropolit al Transilvaniei, Sfântul Ghenadie, Iacov Putneanul şi alţii.
Părintele monah Iosif mi-a condus paşii pe dealul Putnei, unde mirificul natural era dublat de trilul înălţător al ciocârliilor. Părea că timpul s-a oprit în loc şi pluteam vrăjit de minuni de paradis. Aş fi vrut să fiu şi eu o ciocârlie, măcar pentru o zi, să-mi cânt bucuria, mulţumirea, să-mi împărtăşesc dorurile şi iubirile. Am crezut, pentru o clipă, că prietena mea, ciocârlia, mi-a înţeles gândul şi că îmi adresa trilul ei de accept al legăturii noastre stranii.
Nu ştiu când m-am trezit în faţa altor pelicule ale unui film, pe care, în mod ciudat, îl priveam şi ascultam, dar şi al cărui protagonist eram. Mă aflam într-o lume populată de sfinţi, pictaţi cu har şi dăruire pe icoane de lemn şi pe pereţii mănăstirii. Părintele monah Iosif, supranumit ciocârlia Putnei, continua parcă un cântec al ciocârliei, rostind vorbele psalmistului: „Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele, pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic:« Ce este omul că-Ţi aduci aminte de el?»...Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău pe tot pământul!” (Psalm, 3, 8, 9). „Cerurile spun slavă lui Dumneuzeu şi facerea mâinilor Lui vesteşte tăria”. (Psalmul 18, 1). ...
Şi iar urcuşuri şi înălţări pe muntele unde se află crucea lui Ştefan cel Mare şi de unde s-a tras cu arcul spre locul unde urma să se construiască sfântul lăcaş al Putnei.
La Mănăstirea Sihăstria Putnei, o minune de icoană îşi depăna povestea. Legenda spunea că un bărbat rătăcit a tăiat icoana în dreptul feţei Maicii Domnului şi, din ochii acesteia, a început să se prelingă o lacrimă de sânge. Icoana s-a dovedit a fi făcătoare de minuni şi mulţi credincioşi şi-au îngenuncheat ruga în faţa ei şi au adus laudă şi mulţumire pentru linişte şi pace sufletească.
În astfel de locuri, simţi că este o înviere veşnică. Lumină din lumină, cântec-încântec îţi încălzesc şi tămăduiesc sufletul şi spiritul. Sunt minuni care te vindecă, te înalţă în universul beatitudinii...

Mai mult despre Ismail Amet: Colegiul Tehnic TRAIAN, sector 2, Bucureşti; A mai obtinut premiul I la prima editie a concursului SMILE 21 - Inner World Creative, Conflict Resolution, sectiunea Creatie literara, Poezie (vezi http://concursurismile21.blogspot.com); Este membru al Atelierului de creatie "Fara frontiere" din Constanta, sub indrumarea d-nei prof. Felicia Jipescu.

FELICITĂRI PREMIANŢILOR!
Echipa SMILE 21+