Editura Altip, 2009, Imaginea de pe coperta cărţii: Salvador Dali, Geneză
UN GLAS MĂ STRIGĂ
În lumea-ntunecată simt o taină,
iar viermii m-au luat în custodie,
sunt ţeapăn, fără timp, ca o mumie
şi stau întins, fără de nicio haină.
Şi parcă sunt închis într-o cămară,
Un zvon uitat îmi sună în ureche
Si-un glas aud ca dintr-o lume veche
Ce-mi strigă cosmic: „Lazăr ieşi afară!”
AREST ŞI LIBERTATE
Pe gratii curge lumina
Încleind-o-n patrte vina
Şi cum ninge, leru-i ler,
printre drugii mei de fier
libertatea bate-n tobă
spre lumea claustrofobă
şi-n fereastră o împacă
vremea mea ipotecată,
un curent se întreţese
una intră, alta iese.
Şi-n final cu porţi deschise,
cocârjindu-mă etatea,
nu mai ştiu care-i arestul
şi nici care-i libertatea.
5 comentarii:
Membru în Cenaclul literar"Lucian Blaga" din Sebeş, poetul Ion Kamla,în modestia care-l caracterizează,spunea în prefaţa acestui volum:"am iscat modestele versuri din dragoste asupra cuvântului revelat,care,scos din zăcământul latent al împietritului dicţionar şi înveşmântat în haine de sărbătoare,revarsă bucurie şi încântare peste pajiştile spiritului uman".
Felicitări pentru aceasta mediere în spiritul trainicei noastre colaborări! Va multumim!
AUTOBIOGRAFICĂ de Ion Kamla din volumul "Pământul netocmit şi gol"
Sunt o apă fără vad,
baltă sunt,necurgătoare,
sunt un vânt fără frunzar,
gură necuvântătoare.
Sunt vioară fără corzi,
orgă sunt,fără de aer,
pentru mine cei din rai
torc din furca fără caer.
Şi mai sunt ce nu mai sunt,
viaţă adormită-n moarte,
sunt un nume cocoşat
de povara lui Departe.
Aceste versuri au fost transpuse pe muzică în acompaniament de chitară,de colega noastră Corina Ofelia Corpodean şi o fredonăm la fiecare întalnire a Cenaclului literar"Lucian Blaga' din Sebeş
Trimiteți un comentariu