Solomon Marcu - Paradigme universale III. Jocul
Ed. Paralela 45, 2007
Jocul ne insoteste de-a lungul intregii noastre vieti si ia forme dintre cele mai variate. In unele jocuri intram de bunavoie, in altele suntem impinsi de legi biologice sau sociale. Nu constientizam si nu putem controla decat in parte aceasta implicare. De corecta folosire a jocului depind succesul in activitatea de invatare si exercitarea eficienta a celor mai multe profesii. Cercetarea stiintifica si creatia literar-artistica includ diferite forme de joc, prin care efortul depus se asociaza cu o stare de placere si de bucurie. In contrast cu fotbalul si cu sahul, jocul creatiei nu se desfasoara pe baza unor reguli prestabilite, ci se organizeaza chiar pe parcursul desfasurarii sale, eventual in absenta oricaror regului; el este o expresie a libertatii spiritului, a dreptului nostru de a gresi, de a esua, in drumul spre afirmarea personalitatii. Pe de alta parte, chiar jocurile cu aparenta divertismentului, in masura in care au o istorie bogata, au o miza culturala importanta si devin, la o examinare mai atenta, obiect de cercetare stiintifica.
Jocul ştiinţei
În ştiinţă, atitudinea de joc intelectual a cercetătorului se aseamănă cu atitudinea interogativă a copilului care se joacă. Regulile jocului nu sunt prestabilite, jocul cercetătorului se defineşte pe măsură ce este jucat, asemenea drumului care se parcurge mergând.
Implicarea jocului în toate activităţile umane a existat dintotdeauna, chiar dacă oamenii nu au putut sesiza amploarea acestui fenomen ca în prezent, când este recunoscut ca o paradigmă universală. Academicianul Solomon Marcus identifică câteva din dezvoltările care au făcut posibilă această evoluţie (Op.cit, 2007, p. 5) :
- evoluţia ştiinţei şi artei de la reprezentări bazate direct pe distincţia casantă dintre subiect şi obiect la reprezentări mediate, nonfigurative, în care accentul se deplasează spre coerenţa internă a demersului;
- apariţia domeniului nou (chiar dacă având şi el o preistorie) al teoriei jocurilor de strategie, în anii ’40 ai secolului trecut;
- promovarea modelelor cognitive şi metaforelor cognitive, ca scenarii ipotetic-explicative ale unor procese care nu mai pot fi înţelese cu gândirea de tip galileo-newtonian sau balzacian;
- interesul crescând pentru ceea ce se întâmplă dincolo de universul macroscopic, dincolo de zona direct abordabilă prin raportare la identitatea noastră psiho-somatică, în reprezentarea ei tradiţională.
„Itinerariul de instaurare a unor concepte ştiinţifice noi, constituie o sursă bogată de joc şi de spectacol, un numitor comun al ştiinţei, artei şi filozofiei...Pariul jocului ca libertate merită să fie jucat.” (Solomon, M, Op. cit, 2007, p.31)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu