Ideea de excelenţă se conturează încă de timpuriu în managementul unei firme care îşi doreşte să atingă excelenţa în afaceri. Jim Collins, expert în evoluţia companiilor excelente durabile, explică în cartea Excelenţa în afaceri (ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2006) că foarte multe companii nu ajung excelente pentru că se mulţumesc să fie doar bune. Lucrând la acest proiect împreună cu alţi 21 de cercetători, timp de 5 ani, autorul arată în acest studiu că saltul spre excelenţă este o alegere conştientă şi nu constă, aşa cum am fi tentaţi să credem, în planificare strategică, tehnologie, slogan, fuzionări şi achiziţii, schimbări de conducere sau motivarea personalului.
„Volantul” sau procesul de trecere de la bun la excelent are trei stadii principale: oameni disciplinaţi, gândire disciplinată şi acţiune disciplinată. Saltul spre excelenţă reprezintă un proces urmat de o breşă.
Liderii din companiile excelente sau „liderii de nivel 5” sunt disciplinaţi, ambiţioşi, dau dovadă de modestie, umilinţă şi curaj şi urmăresc în primul rând interesele instituţiei şi nu pe cele personale. Liderii excelenţi îşi pregătesc succesori de succes şi nu acceptă autoritatea orbeşte, caută cele mai bune răspunsuri şi sunt solidari în luarea deciziilor. Directorii companiilor excelente îşi aleg mai întâi oamenii potriviţi cu care vor să lucreze şi apoi stabilesc direcţia în care se va îndrepta compania. Alegerea oamenilor potriviţi reprezintă un adevăr simplu, dar foarte important pentru a atinge excelenţa, deoarece o companie cu oameni potriviţi se poate adapta mai uşor într-o lume schimbătoare.
Rezultatele cercetării efectuate de Collins nu susţin nici ideea că recompensarea directorilor dintr-o companie ar reprezenta o pârghie importantă în transformarea companiei din bună într-una excelentă. Ceea ce contează este cine sunt directorii recompensaţi şi nu cum sunt recompensaţi. Oamenii potriviţi dau tot ce au mai bun în ei indiferent de sistemul de stimulente. Într-o companie excelentă recompensarea are drept scop angajarea oamenilor potriviţi şi nu schimbarea comportamentelor persoanelor nepotrivite. Studiile de specialitate şi experienţa în domeniu sunt mai puţin importante la recrutările într-o companie excelentă. Managerii de resurse umane caută mai întâi oameni care împărtăşesc valorile companiei, a căror motivaţie este intrinsecă, oameni responsabili, de caracter, cu atitudine şi abia apoi le furnizează antrenamentul necesar pentru îndeplinirea misiunii. Intr-o companie excelentă, managerii de resurse umane au abilitatea de a aduce şi păstra suficienţi oameni potriviţi, care nu au nevoie să fie conduşi, ci doar călăuziţi, învăţaţi, îndrumaţi.
Citind până la final cartea lui Jim Collins mai aflăm că într-o companie excelentă:
- nu se fac multe schimbări, ci doar schimbări mai bune;
- se acordă celor mai buni oameni cele mai bune oportunităţi;
- există un climat care încurajează oamenii să spună ce gândesc pentru găsirea celor mai bune soluţii;
- cheia nu constă în cum să motivezi oamenii, ci cum să faci ca să nu-i demotivezi;
- oamenii îşi păstreză credinţa că vor reuşi să depăşescă până la urmă dificultăţile chiar dacă trebuie să se confrunte cu faptele brute ale realităţii;
- se dezvoltă conceptul de arici, adică o profundă înţelegere şi intuire a structurii ei economice, la ce anume poate fi cea mai bună şi nu la ce vrea să fie cea mai bună din lume;
- ţelurile şi strategiile sunt bazate pe înţelegere;
- există o cultură a disciplinei, oamenii sunt autodisciplinaţi şi au libertate şi responsabilitate într-un anumit cadru;
- oamenii se ocupă de lucrurile care le stârnesc pasiunea şi îşi fac cu plăcere meseria pentru că îi iubesc, apreciază şi stimeză pe cei cu care lucreză;
- se leagă prietenii pe viaţă;
- se pune mai mare accent pe ceea ce nu mai trebuie făcut decât pe ceea ce trebuie făcut;
- atingerea breşei este rezultatul unui proces liniştit şi deliberat de înţelegere a ceea ce trebuie făcut prin înaintarea într-o direcţie consecventă o perioadă de timp îndelungată;
- tehnologia este achiziţionată după atingerea breşei pentru accelerarea avântului şi nu pentru crearea lui;
- transformările majore sunt mai evidente după ce s-au petrecut decât la momentul respectiv; continua perfecţionare în furnizarea de rezultate conferă o forţă uriaşă;
- ţelurile se stabilesc aproape de la sine pentru că oamenii îşi folosesc busola interioară şi trăiesc misterul care le indică direcţia;
- există preocuparea de a face dezvoltare durabilă prin păstrarea valorilor şi scopurilor esenţiale şi stimularea progresului.
În opinia autorului, „bun” este „duşmanul” lui excelent şi această problemă nu o întâlnim doar în afaceri, ci este o problemă umană. Principiile identificate de Collins pentru atingerea excelenţei în afaceri pot fi transferate şi procesului de dezvoltare personală în scopul de a descoperi ce anume pune în mişcare motorul nostru interior, care sunt lucrurile care ne pasionează şi pe care le facem cel mai bine pentru a ne oferi şansa de a trăi cu pasiune şi a face să dureze cât mai mult timp acest minunat şi binecuvântat cadou care este viaţa.
©Virginia-Smărăndiţa Brăescu
Liderii din companiile excelente sau „liderii de nivel 5” sunt disciplinaţi, ambiţioşi, dau dovadă de modestie, umilinţă şi curaj şi urmăresc în primul rând interesele instituţiei şi nu pe cele personale. Liderii excelenţi îşi pregătesc succesori de succes şi nu acceptă autoritatea orbeşte, caută cele mai bune răspunsuri şi sunt solidari în luarea deciziilor. Directorii companiilor excelente îşi aleg mai întâi oamenii potriviţi cu care vor să lucreze şi apoi stabilesc direcţia în care se va îndrepta compania. Alegerea oamenilor potriviţi reprezintă un adevăr simplu, dar foarte important pentru a atinge excelenţa, deoarece o companie cu oameni potriviţi se poate adapta mai uşor într-o lume schimbătoare.
Rezultatele cercetării efectuate de Collins nu susţin nici ideea că recompensarea directorilor dintr-o companie ar reprezenta o pârghie importantă în transformarea companiei din bună într-una excelentă. Ceea ce contează este cine sunt directorii recompensaţi şi nu cum sunt recompensaţi. Oamenii potriviţi dau tot ce au mai bun în ei indiferent de sistemul de stimulente. Într-o companie excelentă recompensarea are drept scop angajarea oamenilor potriviţi şi nu schimbarea comportamentelor persoanelor nepotrivite. Studiile de specialitate şi experienţa în domeniu sunt mai puţin importante la recrutările într-o companie excelentă. Managerii de resurse umane caută mai întâi oameni care împărtăşesc valorile companiei, a căror motivaţie este intrinsecă, oameni responsabili, de caracter, cu atitudine şi abia apoi le furnizează antrenamentul necesar pentru îndeplinirea misiunii. Intr-o companie excelentă, managerii de resurse umane au abilitatea de a aduce şi păstra suficienţi oameni potriviţi, care nu au nevoie să fie conduşi, ci doar călăuziţi, învăţaţi, îndrumaţi.
Citind până la final cartea lui Jim Collins mai aflăm că într-o companie excelentă:
- nu se fac multe schimbări, ci doar schimbări mai bune;
- se acordă celor mai buni oameni cele mai bune oportunităţi;
- există un climat care încurajează oamenii să spună ce gândesc pentru găsirea celor mai bune soluţii;
- cheia nu constă în cum să motivezi oamenii, ci cum să faci ca să nu-i demotivezi;
- oamenii îşi păstreză credinţa că vor reuşi să depăşescă până la urmă dificultăţile chiar dacă trebuie să se confrunte cu faptele brute ale realităţii;
- se dezvoltă conceptul de arici, adică o profundă înţelegere şi intuire a structurii ei economice, la ce anume poate fi cea mai bună şi nu la ce vrea să fie cea mai bună din lume;
- ţelurile şi strategiile sunt bazate pe înţelegere;
- există o cultură a disciplinei, oamenii sunt autodisciplinaţi şi au libertate şi responsabilitate într-un anumit cadru;
- oamenii se ocupă de lucrurile care le stârnesc pasiunea şi îşi fac cu plăcere meseria pentru că îi iubesc, apreciază şi stimeză pe cei cu care lucreză;
- se leagă prietenii pe viaţă;
- se pune mai mare accent pe ceea ce nu mai trebuie făcut decât pe ceea ce trebuie făcut;
- atingerea breşei este rezultatul unui proces liniştit şi deliberat de înţelegere a ceea ce trebuie făcut prin înaintarea într-o direcţie consecventă o perioadă de timp îndelungată;
- tehnologia este achiziţionată după atingerea breşei pentru accelerarea avântului şi nu pentru crearea lui;
- transformările majore sunt mai evidente după ce s-au petrecut decât la momentul respectiv; continua perfecţionare în furnizarea de rezultate conferă o forţă uriaşă;
- ţelurile se stabilesc aproape de la sine pentru că oamenii îşi folosesc busola interioară şi trăiesc misterul care le indică direcţia;
- există preocuparea de a face dezvoltare durabilă prin păstrarea valorilor şi scopurilor esenţiale şi stimularea progresului.
În opinia autorului, „bun” este „duşmanul” lui excelent şi această problemă nu o întâlnim doar în afaceri, ci este o problemă umană. Principiile identificate de Collins pentru atingerea excelenţei în afaceri pot fi transferate şi procesului de dezvoltare personală în scopul de a descoperi ce anume pune în mişcare motorul nostru interior, care sunt lucrurile care ne pasionează şi pe care le facem cel mai bine pentru a ne oferi şansa de a trăi cu pasiune şi a face să dureze cât mai mult timp acest minunat şi binecuvântat cadou care este viaţa.
©Virginia-Smărăndiţa Brăescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu