Născută din domenii şi practici diverse (psihologie, sociologie, pedagogie, drept, politică, consultanţă, creativitate, rezolvarea de probleme etc), medierea este o paradigmă, reprezentând, asemenea altor paradigme (timpul, spaţiul, comunicarea, paradoxul, informaţia, globalizarea, etc), un punct de întâlnire între mai multe discipline din a căror combinare rezultă „o înţelegere mai bogată şi mai nuanţată a lumii şi comportamentului uman”. [1]
2. O practică foarte veche, dar care a dobândit o importanţă socială abia în ultimii 25 -30 de ani.
Teoria cea mai răspândită susţine că modelul dezvoltat în America prin anii '80 a fost împrumutat şi aplicat şi în Europa. Trebuie avută în vedere şi existenţa unor modele autohtone, deoarece în fiecare ţară au aparut practici spontane, noi modalităţi de soluţionare a conflictelor.
3. Un răspuns la problematica lumii contemporane (schimbări multiple, diversificarea surselor de informare, evoluţie rapidă a cunoaşterii şi tehnologiei, explozie demografică, amplificarea fenomenului de şomaj, excludere socială, degradarea mediului, proliferarea conflictelor, urgenţa de a face recunoscute şi respectate drepturile omului etc)
"Medierea este un răspuns firesc la evoluţia societăţii şi constituie un ansamblu coerent. " Jean-Louis Lascoux, formator de mediatori, autorul modelului sistemic SIC centrat pe persoană şi interacţiunile în comunicare
"Un imperativ social major care fundamentează totodată dimensiunea individuală şi cea colectivă a cetăţeniei noastre." Bernard Lamizet, prof. dr. la Institutul de Studii Politice din Lyon
4. Instrument al societăţii civile, medierea serveşte la producerea legăturilor sociale şi afirmarea unor valori precum autonomia, responsabilitatea, adaptarea la noile condiţii, solidaritatea şi acordul.
La summit-ul european de la Créteil (desfăşurat în perioada 20 - 23 septembrie 2000, când Franţa deţinea preşidenţia Uniunii Europene), şefii de Stat au căzut de acord asupra următoarei definiţii a medierii:
„ Medierea este un proces de creaţie şi de gestionare a vieţii sociale, care permite fie restabilirea legăturii sociale, fie prevenirea sau rezolvarea conflictelor datorită intervenţiei unei persoane terţe, imparţială şi fără putere de decizie, care garantează comunicarea între parteneri.”[2]
5. Un fenomen la modă care câştigă teren în faţa altor modele consensuale de rezolvare a conflictelor. O poziţie intermediară, un tip de negociere asistată de o parte terţă neutră numită mediator. In prezenţa mediatorului cele două părţi negociază şi stabilesc acordul final.
6. Medierea este o formă de educaţie socială durabilă ce vizează dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi rezolvare a conflictelor, astfel încât oamenii să ajungă să se înţeleagă direct şi să-şi rezolve singuri problemele, fără să mai facă apel la un mediator.
[1] M. Solomon (2005), Paradigme universale, ed. Paralela 45, Piteşti
[2] Cf. Monique Sassier (2001), Construire la médiation familiale, ed. Dunod. Prefaţă de Ségolène Royal
Mai multe informatii despre mediere puteti afla consultand :
http://mediatorulcartii.blogspot.com/
©Virginia-Smărăndiţa Brăescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu